La multi ani! – Vasile Seicaru

Astazi e ziua lui Vasile Seicaru, binecunoscutul cantaret de muzica folk. LA MULTI ANI! VALE

Anunțuri

Festival de muzica folk la Oradea

folk oradea In perioada 30 iunie – 2 iulie, Cetatea Oradea va gazdui prima editie a Festivalului National de Folk. Programat initial pe parcursul a doua zile (1-2 iulie), la prima editie vor lua parte nume mari ale folhului romanesc precum Ducu Bertzi, Magda Puskas, Vali Serban, Victor Socaciu sau localnicii Florian Chelu, Traian Cosma, Miecea Bodolan si rockerul Calin Pop. De pe pagina de Facebook a evenimentului aflam ca manifestarea va debuta vineri 30 iunie, deci cu o zi mai devreme decat se anuntase la lansarea din 23 mai.

Proiectul a fost lansat marți, 23 mai 2017, printr-o conferinţă de presă organizată în sala mică a Primăriei Oradea, de către Ana Pop, preşedinta UFB, poeta Mihaela Dindelegan, vicepreşedintă a UFB şi iniţiatoare a acestui proiect, Angela Lupşea, directorul Muzeului Cetăţii şi a oraşului Oradea, Mircea Jacan, directorul CJCPCT Bihor.

După o scurtă prezentare a iniţiativei culturale, făcută de doamna Ana Pop, managerul de proiect Mihaela Dindelegan a expus conţinutul evenimentului, care se anunţă unul deosebit de interesant pentru iubitorii de gen.

„Primăria Oradea organizează numeroase activităţi culturale de anvergură, dar există un segment mare de populaţie – al celor în vârstă de peste 40 de ani – ale căror nevoi culturale sunt mai puţin împlinite. De aceea am optat pentru acest gen de muzică deosebit de îndrăgită, dar mai rar întâlnită pe afişele marilor concerte din Oradea. Accesul la concerte va fi gratuit”, a declarat poeta Mihaela Dindelegan.

Pe lângă concerte, Municipalitatea a pregătit publicului o serie de activităţi:

„Pentru cei mici, dar şi pentru cei mari, am pregătit în Cetate ateliere de creaţie, zilnic, de vineri 30 iunie până duminică 2 iulie, între orele 16:00 – 19:00. Activităţile se vor desfăşura cu sprijinul voluntarilor de la Asociaţia Manus Pulchrae„, se arata pe pagina de Facebook.

 

Festivalul va fi deschis în 30 iunie, de la ora 19:00, cu un recital susţinut de Alexandrina şi Florian Chelu, Nicolae Moranciu, Raul Bochiş şi Magda Puskas.

Pe 1 iulie, de la ora 19:00, pe scena din Cetatea Oradea vor urca Alexa Bercea şi Antonia Ganea (clasa prof. Dana Oprescu), Traian Cosma, Adina Hodişan, Vali Şerban şi Ducu Bertzi.

În ultima zi, de la ora 19:00, vor concerta: Sergiu Nica, Raul Silaghi, Florian Chelu şi Gato Istvan, Liliana Ioniţă Budău, Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Mircea Bodolan şi Victor Socaciu.

Sursa – pagina de Facebook a festivalului

A mai cazut o stea

Sambata canta alaturi de prieteni, iar astazi … nu mai e!

Ar fi putut sa spuna „Plec imediat. Nicaieri„ si poate l-am fi inteles. Dar n-a tinut cont de „Semafoare„, n-a trimis niciun „S.O.S.„ si cu indemnul „Luminati-va la fata„ a ajuns la „Sfarsit de film„. A lasat „Lucrul cosasului„ din acest „Front fara invingatori„ si cu „Marsul Ardealului„ , fredonand „Cantec pentru libertate„ a uitat sa se joace „De-a copilaria„. Putea sa mai spuna inca o data „Te mai iubesc si te mai cant, femeie„ sau sa ne spuna „Totusi, unde-s banii tarii„, dar n-a facut-o.

Drum bun printre stele OCTAVIAN BUD. Nu te vom uita „Niciodata„.

 

 

VamAdus Folk

vmadus folk In perioada 12 – 15 mai la Barba Neagra din Vama Veche are loc un maraton de folk. 3 zile de muzica si poezie live, la Marea Neagra.

Printre protagonisti: Magda Puskas și Rareș Suciu, Emeric Imre și Jimi El Laco, Dinu Olărașu, Cristian Buică, Vasile Mardare, Valentin Moldovan, Adrian Bezna, Daniel Iancu, Ovidiu Mihăilescu, Walter Ghicolescu, Dan Vană, Vali Petcu, Stefania Iacob, Cătălin Stepa, Nicu Zotta, Adrian Mărgineanu și Dorin Pitariu.

VamAdus Folk se desfasoara dupa sloganul:„Cu fiecare strop de apă pe care îl bei, cu fiecare suflare a ta, te conectezi cu marea. Nu contează unde anume ești pe pământ. Zeci și sute de râuri se adună în mare: și marea nu e niciodată plină!„

Flori pentru suflet 2017

12-14-mai-remember-florian-pittis-2017 Timp de 3 zile, de vineri 12 mai, pana duminica, 14 mai, se desfasoara in Parcul Titan din Bucuresti evenimentul cultural intitulat ”Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”.

 Ediția a 5-a se va desfășura sub forma unui festival. Spectacolele vor începe la ora 18.00 și se vor încheia la ora 21.00. Accesul publicului este liber.

 

Program Festival ”Remember Florian Pittiș – Flori pentru suflet” 2017:

Vineri, 12 mai:

Marius Matache & Folk Band Imperfect,

Florin Chilian Pre@clasic,

Vița de Vie Acu2tic,

Alina Manole cvintet.

 

Sâmbătă, 13 mai:

Cosmin Vaman și Trupa Spam,

Zoia Alecu,

Marius Bațu,

Nicu Alifantis & ZAN, invitat special Mihai Neniță.

 

Duminică, 14 mai:

Vasile Șeicaru,

Ducu Bertzi & Friends,

Mircea Vintilă & trupa Brambura,

Mircea Baniciu & Band.

Pe toata durata evenimentului, pe platforma de la intrarea în Parcul Titan, va fi amenajat un târg de produse hand-made, în cadrul căruia vor fi prezentate costume populare românești, bijuterii, decorațiuni din sticlă și lemn, precum și diverse obiecte decorative, toate lucrate manual.  Printre cei 20 de expozanți vor fi prezenti un colecționar de viniluri și artizani de obiecte flower-power.

La multi ani, FEMEIE!

“La inceputul tuturor lucrurilor marete se afla o femeie” spunea  Alphonse de Lamartine

  Ziua de 8 Martie este cunoscută în întreaga lume ca sărbătoarea internațională a femeii.

În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională.

“Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii”   zice Anne Rice, in timp ce Antoine de Saint Exupery spunea: “Numai acolo unde femeia poarta val te arde dorinta de a-i citi chipul.”

O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga.

După Primul Război Mondial s-a fixat data de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii.

“Din pasiunea unei femei izvoraste viata eterna.”, conform lui James Clavell.

Ziua Internaționala a Femeilor în Vest, simbolizează emanciparea femeii, fiind instituită pentru a promova drepturile acestora și egalitatea cu bărbații.

În țările baltice, de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri și flori acestora.

În Italia, de 8 martie sunt organizate reuniuni despre afirmarea drepturilor femeilor, a siguranței acestora la locul de muncă, a sănătății.

Bărbații din Italia, oferă de 8 martie femeilor flori, in special mimoze galbene.

În Portugalia femeile sărbătoresc seara zilei de 8 martie în oraș, în grupuri formate numai din femei.

 

“Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara.” , spunea Napoleon Bonaparte.

 

Zilei Femeii începe însă undeva în jurul anilor 1600, când în Anglia se sărbătorea “Duminica maternităţii”.

“Femeia nu este catusi de putin inferioara barbatului, in afara lipsei de putere.”, conform lui Xenofon

“Niciodata sa nu insulti o femeie care cade. Cine stie ce povara ii copleseste sarmanu-i suflet.”, spunea scriitorul  Victor Hugo

“Toate popoarele civilizate au respectat femeia.” spunea Jean Jacques Rousseau, iar Oscar Wilde adauga:  “Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese.”

Alte citate despre femei:

 

“Poate ca, intr-adevar, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.” Grigore Vieru

 

„Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.” — Mahatma Gandhi.

 

„O femeie cunoaște chipul bărbatului pe care-l iubește așa cum un marinar cunoaște marea.” — Honore de Balzac.

 

„Fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.”— Charles Baudelaire.

 
„Femeia este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte. Femeia este gloria.” — Miquel de Cervantes.

 

“Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţă te face să uiţi de probleme, idei, nelinişti universale şi chinuri metafizice”. – Emil Cioran

Martisorul

 

Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: „scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”

Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

Potrivit etnologului Irina Nicolau (1946 – 2002), azi, mărţişorul a devenit  pretext pentru a oferi un cadou mai consistent, care uneori rezolvă diverse obligaţii sociale. Din talisman şi obiect ritualic, mărţişorul a devenit un fel de obligaţie socială care întreţine o tradiţie. Astfel, oraşul i-a schimbat funcţia dintr-una ritualică şi magică, într-una socială.

Hai acasa – remember Gil Dobrica

 Piesa lui John Denver intitulată „Country roads” („Drumuri de țară”) a fost tradusa si adaptata, primind titlul „Hai acasă” si a devenit cea mai cunoscută melodie din cariera lui Gil Dobrică.

Gil Dobrica s-a nascut pe 14 februarie 1946, in comuna Dabuleni (judetul Dolj), intr-o familie numeroasa, cu noua copii, Gil fiind cel mai mic. La doar 14 ani, adolescentul pleaca la Craiova, unde urmeaza scoala de meserii, la specializarea strungar.
Prin 64 i-a descoperit la radioul iugoslav pe Aretha Franklin, Otis Redding, Hendrix, Beatles, a simţit că acest ritm (muzical) ii merge la suflet.
Gil a început să cânte piese rock și soul de la 17 ani. Tanarul artist mergea la serviciu ziua (a fost strungar pana in 1970), canta la club noaptea si urma cursurile de liceu la seral. Cânta pentru studenți, pe gratis, la Clubul Uzinei 7 Noiembrie. Avea in repertoriu piese ale unor artiști precum Aretha Franklin, Otis Redding, Little Richard, Jimi Hendrix, The Beatles, The Rolling Stones. Un coleg de muncă era un mare iubitor de muzica neagra i-a insuflat viitorului solist pasiunea pentru Ray Charles, care a devenit în scurt timp idolul său.
A debutat în 1963, la Casa de cultură a Sindicatelor din Craiova. A activat în diferite trupe: 13 Carate, Dacii. La îndemnul unor prieteni, se muta in Capitală. A locuit în gazdă, banii nu-i ajungeau niciodată. Dupa ce a fost admis la Conservator, s-a angajat la barul Atlantic, de la Athenee Palace.
In 1970 colaborează cu grupul Sfinx, iar doi ani mai târziu cu Rosu si Negru. Apare în spectacole la Teatrul Bulandra, alături de Florian Pittis, Ion Caramitru si altii.
Totusi, viata de artist, turneele, noptile petrecute in cluburi si-au pus amprenta asupra lui, care incepuse sa bea si sa fumeze foarte mult. De altfel, la mult timp dupa ce a renuntat la aceste vicii, Gil Dobrica a marturisit ca nu s-a ales cu aproape nimic de pe urma meseriei sale… doar o garsoniera, pe care a cumparat-o dupa multi ani.
În 1979 apare în filmul „Nea Marin miliardar„, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Tot atunci debutează discografic cu cantecul „Hai acasa„ ” pe disc EP de 45 de turații, un cover dupa John Denver, „Take Me Home, Country Roads„.
În anii 80, casa de discuri Electrecord îi editeaza solistului un single și trei LP-uri.
Dupa Revolutie, cantaretul, lovit de o boala necrutatoare, guta, si-a petrecut ultimii ani de viata in saracie. Nu avea pensie, nu avea copii sau sotie, iar putinele rude ramase in viata nu-l puteau sustine financiar.
Cantaretul a mai sustinut sporadic concerte, atunci cand boala ii permitea.
In 1996, Gil Dobrica a trait cea mai fericita zi din viata sa, cand si-a intalnit idolul – Ray Charles.
Maestrul si-a petrecut ultimele trei luni in Craiova, in casa surorii lui. Marin Patru, cumnatul interpretului, a marturisit pentru wowbiz.ro, ca, in noaptea in care a murit, Gil Dobrica s-a simtit mai bine si chiar a vorbit cu rudele sale: „Ne-a spus sa nu fim tristi, ne-a rugat sa-i punem un CD cu Ray Charles si ne-a transmis ultimele sale dorinte”.
Gil Dobrica are pe cruce o fotografie la care tinea foarte mult, cea in care el se imbratiseaza cu idolul Ray Charles, pe care l-a intalnit atunci cand acesta a vizitat Romania. In plus, pe cruce apare si o strofa scrisa de Adrian Paunescu, poetul caruia Gil Dobrica spunea ca-i datoreaza cariera.
Gil Dobrica, care implinise 61 de ani, suferea de guta cronica, ciroza si pneumonie dubla, iar starea lui de sanatate s-a deteriorat rapid in ultima vreme.

Florian Pittis: „L-am cunoscut pe Gil pe vremea in care aveam spectacole la Teatrul Bulandra, cu Ion Caramitru si trupa Sfinx. Pe el l-a adus Dan Andrei Aldea acolo si a ramas impreuna cu noi. Invata la seral si uneori, cand aveam spectacole mai multe, ramanea si dormea in teatru. Si cum in perioada aia mi se mai intampla sa dorm si eu acolo, am ajuns sa il cunosc mai bine. Era un om deosebit, un coleg extraordinar, un om foarte cald si un bun prieten.
Tin minte ca avea un magnetofon Tesla, la care asculta la nesfarsit muzica lui Ray Charles si Otis Redding. Era permanent dornic sa se perfectioneze, insa marea lui nesansa a fost ca nu a existat, in acea perioada, un compozitor si pentru el.
Asa ca s-a descurcat singur si a tradus versurile unor cantece straine in romana. Muncea foarte mult si stiu ca toti banii pe care ii primea ii trimitea familiei, in timp ce el locuia intr-o garsoniera.
Era si o legenda, intr-o perioada, nu stiu cat este de adevarata… Nicu Ceausescu l-a invitat la mare, pentru un spectacol, iar Gil a conditionat recitalul de cazarea unchiului sau. Nu s-a suit pe scena pana ce unchiul sau nu a fost cazat”.

Niky Constantinescu – Electrecord: „Gil Dobrica urma sa lucreze la un proiect in memoria lui Ray Charles, pe care l-a iubit enorm. E vorba de un spectacol cu piese ale artistului american, traduse in limba romana chiar de Gil. Insa s-a dus un pic sa se odihneasca, inainte de asta, la Craiova…
El a scos doua albume la Electrecord, ultimul un „best of” cu piese celebre pe care le-a cantat pana in 1990. Ulterior a lucrat impreuna cu trupa Heaven piesa „Hit the Road, Jack” a lui Ray Charles, melodie care a aparut pe albumul Heaven si care a fost de fapt ultima sa inregistrare”.

Discografie
Hai acasa (1979, sinle – Electrecord)
Da-mi o sansa (1982, LP – Electrecord)
Give Chance to Me (1963 , LP – Electrecord
Gil Dobrica (1998, album – Electrecord)
Cantec pentru mama (1999, CD – Electrecord)
Hai acasa (2003, CD – Electrecord)

Surse: wikipedia.org, evz.ro, wowbiz.ro, hotnews.ro, jurnalul.ro